Frigul ne reduce opţiunile de pescuit, dar nu le anulează de tot. Întotdeauna există o soluţie „de avarie” la care putem apela, iar în cazul nostru, cu ape reci şi scăzute, se numeşte oblete.
Printre obleti isi fac aparitia si alte specii
Îmi aduc aminte de nişte obleţi prinşi la Giurgiu în 2008, împreună cu Petrişor. Şi uite aşa, cu gândul la obleţii de Dunăre, m-a apucat pofta şi, bineînţeles, dorul de a vă împărtăşi şi vouă câteva din secretele acestei tehnici… cine ştie, poate chiar o să vă conving să ieşiţi la o partidă scurtă de pescuit viteză, indiferent de frigul de afară.
Partea frumoasă la pescuitul obletelui este în primul rând alegerea locului, deoarece acest peşte este prezent în majoritatea apelor noastre, indiferent că vorbim de bălţi sau de râuri. Trebuie doar să ştim unde putem găsi exemplarele mai răsărite ca să nu ne chinuim cu cei mici.
Orice luciu de apă unde aţi văzut obleţi în suprafaţă este ideal. În plus, dacă apa nu este extrem de limpede, veţi avea parte de o partidă excelentă şi fără costuri prea mari. Indiferent de anotimp, acest peşte este prezent pentru a ne mai potoli pofta de pescuit.
Vergile sau seturile de vergi
Două sau trei vergi cu lungimi cuprinse între 2 şi 4 metri sunt suficiente în cele mai multe cazuri. Dacă apa este mai opacă, atunci obleţii vor veni cât mai aproape de mal, dându-ne astfel posibilitatea de a pescui cu o vargă mai scurtă, aspect ce va facilita pescuitul de viteză.
În cazul apelor limpezi, vergile mai lungi sunt mai eficiente, deoarece obleţii mai mari vor fi precauţi şi vor păstra distanţă de mal. Celor care iubesc acest stil de pescuit le recomand achiziţionarea unui set de vergi dedicate obleţilor, set care conţine un număr mai mare de vergi, cu lungimi cuprinse între 1,5 şi 4 sau 5 metri.
Vergile se pot procura din magazinele de profil şi se pot alege modele special dedicate pescuitului la oblete. Acestea poartă inscripţii precum „Alborella” (italiană) sau „Bleak” (engleză), inscripţii care în traducere liberă înseamnă oblete sau albitură.
Aceste vergi foarte uşoare şi rapide, cu vârfuri blectorate, sunt cele mai recomandate, deoarece permit utilizarea firelor subţiri şi previn ruperea gurii peştelui în momentul înţepării.
Bineînţeles că unii dintre pescari mă vor contrazice, spunând că obletele este atât de uşor de prins, încât poţi da cu orice tip de băţ. Corect, se poate prinde cu orice model de băţ care are un anumit nivel de fineţe. Dar cum evoluţia stilurilor de pescuit se face spre înainte şi nu înapoi, eu vă recomand să folosiţi vergi dedicate, pentru a vă uşura munca.
Plutele de oblete
Plutele de oblete reprezintă un capitol puţin mai delicat, deoarece părerile sunt împărţite, mai ales între pescarii care concurează. Aşadar, plutele stick sau chiar cu un mic bulb pronunţat pot da randament maxim atunci când gramajul lor este ales cu grijă. Pun accentul în mod special pe greutatea acestora, deoarece nu sunt necesare greutăţi ale plutelor de peste 1 gram.
Probabil că mulţi se vor întreba de ce este nevoie de plute aşa uşoare când obleţii sunt peşti care mănâncă bine, trăsăturile lor fiind foarte clare. Eu am o vorbă: „toată treaba e din proţap”, iar în cazul nostru toată treaba stă în evoluţia liniei în apă.
Linia trebuie să atingă adâncimea stabilită în funcţie de peştii din vad. Dacă talia lor este universală, iar peştii sunt stabiliţi în prima jumătate de metru de la suprafaţa apei, greutatea plutei nu trebuie să depăşească jumătate de gram.
În caz contrar, când peştii sunt stabiliţi la o adâncime mai mare, putem folosi o plută de un gram sau, în cazuri rare, chiar şi mai mare. La fel, se recomandă folosirea liniilor mai grele în acele cazuri în care există în vad obleţi de talii diferite, situaţii în care cei mici vor sta mai în suprafaţă, iar cei mari în adânc, linia trebuind să treacă mai rapid de stratul de obleţi mici prin greutatea ei, pentru a ajunge la cei mai sănătoşi, deoarece aceştia fac deliciul pescuitului.
Personal, folosesc ambele tipuri de plute, cele stick în cazul în care luciul apei este calm, iar cele cu bulb în cazul în care vântul îmi încurcă socotelile.
Menţionez că plutele cu bulb pe care le folosesc sunt produse manual de către un bun meşter din Vâlcea şi au chila construită din sârma oţelită, de diametru foarte redus, lucru care ajută la o verticalizare rapidă a plutei.
Plumbii şi plumbajul folosit
Atât plumbii styl, cât şi alicele despicate se folosesc în alcătuirea liniilor de oblete, condiţia fiind ca plumbajul să fie efectuat corect. Plumbii styl sunt plumbi direct dedicaţi liniilor care trebuie să
coboare mai uşor prin straturile apei, indiferent de specia căutată.
La fel de recomandaţi sunt şi plumbii sub formă de alice despicate, atât timp cât la efectuarea plumbajului se folosesc modelele mai mici şi mai fine, etalate în formă de coadă de şoarece, chiar dacă acestea nu sunt în ordine descrescătoare. Plumbajul se va aplica deasupra forfacului, pentru a ne da posibilitatea de a schimba cârligul oricând dorim.
Alcătuirea liniei şi firele folosite
La alcătuirea liniilor, eu nu folosesc fire foarte sofisticate. De cele mai multe ori, folosesc fire fluorocarbon atât pentru linia principală, cât şi pentru forfac.
Buclele forfacului le fac cât mai mici, cu ajutorul „Loop tyer-ului” de la Sensas, acesta fiind destinat alcătuirii buclelor de diametru mic. Ca diametru, 90% din liniile mele sunt alcătuite din linii principale de 0,12 mm, cu strune de 0,10 mm.
Liniile gata făcute mi le păstrez în sertarul Rive dedicat liniilor de oblete, acestea fiind numerotate cu valorile greutăţilor şi a mărimii cârligului de pe linia respectivă.
Trebuie să mai menţionez un aspect foarte important legat de lungimea liniei de pescuit. Lungimea trebuie să fie exact până la punctul de prindere a vergii cu mâna, plus încă o palmă. Pentru o mai bună exemplificare, am fotografiat pentru voi modelul şi lungimea corectă a liniei de oblete.
In doua ore de pescuit putem aduna o cantitate considerabila de obleti
Aceste aspecte joacă un rol foarte important în cursivitatea partidei de pescuit, facilitând foarte mult dezgăţarea obleţilor şi etalarea liniei pe luciul apei.
Nade şi momeli
La capitolul nade, eu sunt mai comod din fire. Nu îmi fac singur nadele, ci mi le achiziţionez din comerţ. Folosesc la pescuitul obletelui doar nade dedicate acestuia, deoarece sunt create pentru a lucra exact acolo unde stau obleţii, adică în suprafaţă şi în vecinătatea acesteia.
Nadele de oblete sunt sărac nutritive şi foarte fine, pentru că obletele este un peşte care se hrăneşte mult prin absorbţie şi filtrare. Acestea colorează apa în mod excesiv, pentru a crea mediu perfect de hrănire, mediu în care peştii se vor simţi în siguranţă şi vor ataca cu încredere viermele de pe cârlig.
Prepararea nadei nu este una foarte pretenţioasă, ci mai degrabă foarte uşoară. În cele mai multe cazuri, nada de oblete trebuie supraumectată pentru o cât mai bună înmuiere a componentelor şi o dizolvare cât mai bună a diverşilor coloranţi incluşi, coloranţi care formează efectul de nor. Important este ca bulgării de nadă să se spargă instantaneu la contactul cu apa, iar efectul va fi garantat 100%.
Momela universală la pescuitul obletelui a fost, este şi va fi viermele. Roşu sau alb, mic sau mare, ales în funcţie de situaţie şi talia obleţilor, viermele va face ravagii întotdeauna. Folosit simplu, adică un singur vierme tras pe tijă sau croşetat, este tot ceea ce avem nevoie în materie de momeală. Un mic truc al pescarilor de oblete este folosirea viermilor de gunoi de porc sau a viermilor de carne îmbătrâniţi.
Ambele variante de viermi au pielea mai tare şi rezistă mai mult pe cârlig, lucru care ne poate aduce un număr mare de capturi cu un singur vierme, aspect ce ne uşurează mult partida de pescuit.